Stiri de peste mari si tari (nr.16)

  • Va intrebati poate cine e actrita din imaginea alaturata? Daca faimosul ei zambet nu a fost de ajuns sa va improspateze memoria, atunci nu-i nimic. Nici eu nu am stiut la inceput cine e, desi mi se parea foarte familiara…🙂 Nu stiu pentru altii cum a fost, dar pentru mine „Dae Jang Geum„, cunoscut in Romania drept „Giuvaierul Palatului” a fost serialul care m-a introdus in lumea k-dramelor. N-a trebuit decat sa vad cateva secvente din intamplare pentru a fi captivata de costume, actori si cultura fascinanta a Joseonului. As putea spune ca mi-a schimbat viata, fiindca in cele din urma am devenit MadameFuture, in acest mic regat virtual al meu… Actrita este chiar Lee Young-Ae (recent mamica de gemeni), iar motivul pentru care am amintit de „Giuvaierul Palatului” e simplu: postul coreean de televiziune MBC a anuntat chiar astazi ca vor produce „Dae Jang Geum 2„, o continuare a mega-hitului. Se zice chiar ca regizorul proiectului initial se va ocupa si de acesta. Numai despre Lee Young-Ae nu se stie nimic. Ea nu a mai aparut pe ecrane de cativa ani si a declarat ca nu s-ar intoarce la actorie decat pentru o „capodopera”. De obicei, continuarile nu prea au sorti de izbanda, fiindca nu se ridica niciodata la inaltimea originalului. Dar cine stie? Poate aceasta va fi exceptia. Sau poate o noua actrita va avea sansa sa straluceasca si sa fure inimile fanilor.
  • Sageuk-ul „The Horse Healer” si-a amanat premiera datorita extinderii serialului „Golden Time” cu trei episoade. Dar nicio grija, in prima saptamana din octombrie vom avea parte de debutul aventurilor istorice ale lui Jo Seung-Woo („The Sword with no Name„) si Lee Yo-Won („49 Days„, „Queen Seon Deok/Secretele de la Palat„), in rolul unui veterinar devenit Doctor Regal si, respectiv, al asistentei care il iubeste. Din distributie mai fac parte si alti actori cunoscuti si talentati (cum altfel?) care ne vor incanta pe parcursul celor 50 de episoade. Asta, bineinteles, daca serialul va fi tradus si la noi… Deocamdata va las cu imagini ale personajelor principale in costumele lor de epoca.
  • Se vorbeste despre o alta premiera de octombrie, serialul „I Miss You” a carui poveste este, bineinteles, una de dragoste.  Nu numai atat, dar face parte din categoria „prima iubire e cea mai tare” care atat le place coreenilor. Inca nu se stie ce actori vor juca in rolurile principale, insa, ca orice poveste de acest gen care se respecta, la inceput vom avea ocazia sa vedem eroii in varianta adolescentina. Pentru rolurile adolescentilor indragostiti deja au fost confirmati frumuselul de 15 ani Yeo Jin-Gu si talentata Kim So-Hyun (recent protagonista miniseriei „Ma Boy„), care au intruchipat un cuplu si in serialul de succes „The Moon that Embraces the Sun” (insa acolo n-au avut o soarta prea favorabila) si care sunt asa draguti incat ma tenteaza sa-i privesc… Desi scenariu acesta a fost deja folosit de nenumarate ori, „I Miss You” are sanse sa fie un succes, dat fiind faptul ca e scris de cel care a mai dat publicului seriale precum „Can You Hear My Heart” sau „Smile You” – care din pacate n-au fost traduse la noi inca, dar s-au bucurat de atentia telespectatorilor din Coreea. Ramane de vazut care dintre actorii/actritele de peste mari si tari vor juca variantele adulte ale protagonistilor. Cu totii stim ca mare parte din succesul unui serial depinde si de „chimia” cuplului principal.🙂
  • Bomboane! Bomboane! Asta asteptati de fapt, nu? Nu e nicio rusine, stiti cum se zice, ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place. Astazi ne delectam cu cateva poze din sedinta foto a lui Yoochun din revista Elle. Nu e de-ajuns? Ce zice si de putin So Ji-Sub – care e foarte sexy si „pretios decorat” in Bazar Jewelry? Doar asa, ca desertul sa fie pe deplin satisfacator…

4 gânduri despre &8222;Stiri de peste mari si tari (nr.16)&8221;

  1. Deci vestea ca serialului Golden Time se extinde cu inca 3 expisoade m-a bucurat pentru ca mai am un motiv de a vedea acest serial:))
    Deja am multe cari din cauza bomboanelor tale atat de buneeeeeee:X:X:X (Si tie o sa-ti cada dinti, prea te plac ei pe tine si tu pe ei:)) )
    Fighting!!!

  2. De abia aștept continuarea serialului coreean Dae Jang Geum ,mi-a plăcut enorm acest serial istoric.
    Aștept cu nerăbdare The Horse Healer
    I Miss You pare un serial promițător.

  3. aoleo, ce bataie pe bomboane. dincolo de noutati (cred ca multe dintre noi am inceput cu Giuvaierul palatului), pe care le apreciem desigur, nu te supara ca devoram si desertul. eu prefer bazaar jewelry. multumesc

  4. De fiecare data cand trebuie sa citesc acest articol( pe care sincer eu il astept), imi iau pastilele de tensiune sa fiu prevazatoare. Am invatat ca bomboanele creaza dependenta…dulce, asa ca sunt prevazatoare. Deocamdata suntem in septembrie, asa ca luna octombrie pare destul de saraca in comparatie cu aceasta. Dar sa nu ne pripim. Poate ca asta este abia inceputul nu?Multumesc si azi pentru stirile fierbinti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s