Vampirul Procuror – episodul 10

Episodul 10 se deschide cu… un show matrimonial! Stiti voi, de genul „Nora pentru mama” , doar ca aici nu avem, din fericire, nicio soacra, ci doar 5 barbati si 5 femei care stau intr-o „Casa a iubirii”, aflata la o locatie izolata, in afara orasului.  Scena perfecta pentru o crima.

Daca inceputul m-a facut sa ma intreb daca nu cumva am gresit serialul, n-a trecut mult timp si a aparut Procurorul Min si trupa de soc, alinandu-mi dorul de zambetele lui Yun Jung-Hoon.

Această prezentare necesită JavaScript.

O concurenta s-a sinucis, aparent, dar urmele arata ca e vorba de crima. Suspectii sunt toti ceilalti concurenti, si curand devine evident ca aproape toti aveau motive pentru crima, insa camerele de filmat si explicatiile lor devin alibiuri de netagaduit. Echipa de investigatii se invarte in cerc.

Intre timp, Tae-Yeon este chemat inapoi in Seoul de o grava problema ce-l implica pe prietenul lui bautor de sange (cunoscut si drept Barmanul cel sexy): acesta este principalul suspect in moartea unei asistente care… surpriza! lucra la spitalul in jurul caruia este tesut misterul vampirului numit „Pelerina Neagra”. Lucrand la rezolvarea cazul asistentei, Tae-Yeon are parte de o revelatie despre cel ce i-a ucis sora.

In „tabara iubirii”, Jung-In incearca din rasputeri sa rezolve crima Concurentei nr. 3 fara ajutorul lui Tae-Yeon, si desi o banuiala incepe sa i se formeze in minte, dovezile lipsesc cu desavarsire.

Sfarsitul episodului ofera, in afara de surprinzatoarea rezolvare a cazului curent, si tot-amanata cina in echipa despre care Dong-Man tinea mortis sa aiba loc. Membrii echipei au devenit apropiati, dar vor rezista ei oare la provocarile finalei in doua parti a primului sezon din „Vampirul Procuror„?

PS: Sezonul 2 a fost deja confirmat. La fel si participarea aceleiasi echipe de actori. Se pare ca producatorii se gandesc ca aparitia celui de-al doilea sezon sa aiba loc in aceasta vara.

Lasă un comentariu